7 metode creative prin care poti obtine un job in publicitate

7 metode creative prin care poti obtine un job in publicitate

0 Comentarii

Zilele in care un Europass iti asigura un loc de munca sunt de mult apuse. In era digitala, informatia este la dispozitia fiecaruia si drept urmare nivelul competitie a crescut. Daca vrei sa obtii un job in publicitate, trebuie sa gasesti metode creative prin care sa te faci remarcat.

Desi suna a multa bataie de cap, cu putin timp si efort investit, poti gasi ideea care se va concretiza in jobul pe care-l doresti. Nu stii cum sa ajungi la ea? Nicio problema. Mai jos gasesti 7 metode care te pot inspira. Candidatii care le-au implementat au fost angajati de agentii de publicitate consacrate in industrie, asa ca pregateste-te sa fii cel putin surprins.

Piese rap

Cand Gary Vaynerchuk anunta ca este in cautarea unor creatori de continut, stii ca daca iti doresti acel job vei avea parte de o competitie serioasa.

Cu acest gand in minte, Dawayne Kirkland – un tanar ambitios – a decis sa-si trimita CV-ul sub forma unei piese rap.

Folosind cantecul lui Kendrick Lamar, “ADN.”, Kirkland si-a creat propriile versuri, in care a explicat de ce ar fi candidatul potrivit pentru aceasta pozitie. In prezent, piesa sa a ajuns la 1.300.000+ de vizualizari pe

Aparent, exemplul lui Dawayne a fost urmat cu succes si de alte persoane din industrie. Chase Zreet, un creativ din Texas, si-a dorit un job la agentia de publicitate Wieden+Kennedy, pentru a lucra la contul aferent bauturii racoritoare Sprite.

Drept urmare, acesta a trimis agentiei o scrisoare de intentie sub forma unui videoclip rap, al carei refren este “Can I write, can I write for Sprite?”.

Dupa ce vizualizezi videoclipul, nu vei fi surprins de faptul ca l-au angajat.

Figurina LEGO cu instructiuni

Leah Bowman ne ofera o alta modalitate creativa de a aplica la o agentie de publicitate. Dorind un internship pe zona de account la agentia BBDO, aceasta si-a creat o proprie figurina LEGO, care a atras atentia multor persoane din mediul online.

Alaturi de figurina, Leah a creat si un “set de instructiuni” prin care si-a evidentiat abilitatile. Pasiunea pentru LEGO si initiativa ei creativa au dat rezultate, fiind angajata intr-un final pe pozitia pentru care a aplicat.

(Sursa imagine: imgur.com)

Jocul video inspirat de Mario

Urmand principiul “show, don’t tell”, un multimedia designer a decis sa-si transpuna CV-ul intr-un joc video.

Jocul lui Robby Leonardi are un design asemanator jocului Mario si te poarta prin experienta sa, care este distribuita pe mai multe nivele.

Iti putem descrie informatiile care se afla la fiecare nivel, insa acesta chiar este unul dintre acele CV-uri pe care merita sa le vezi cu ochii tai. Poti face asta, aici.

Panoul publicitar

Poti aplica metode creative pentru a obtine un job in publicitate chiar si offline, dupa cum a demonstrat Adam Pacitti, un absolvent la sectia de productie media.

Dupa 250 de incercari in a-si gasi locul de munca potrivit, acesta si-a dat seama ca trebuie sa incerce ceva diferit. Solutia sa a fost relativ costisitoare, insa foarte eficienta: a inchiriat panoul publicitar de mai jos cu 500 de lire sterline, in care a cerut un job.

In scurt timp, panoul sau a devenit viral si i-a adus 60 de oferte de munca, printre acestea aflandu-se si jobul sau ideal.

Ca si in cazul cantecului rap, exemplul lui Adam a fost urmat si de alti aplicanti. Unul dintre ei este Bennett Olson care, dupa ce si-a pierdut locul de munca la un casino, a cheltuit 300 de dolari pentru a inchiria un panou publicitar luminat.

Timp de o zi, potentialii angajatori din orasul sau au vazut asta:

(Sursa imagine: video.foxbusiness.com)

Si acest panou publicitar a dat rezultate, Olson fiind angajat in departamentul de marketing din cadrul unei companii producatoare de imprimante 3D.

Panoul portabil

David Rowe, un absolvent de 24 de ani la sectia de istorie, a dus ideea panoului la urmatorul nivel. Dupa ce a trimis sute de CV-uri si nu a obtinut nicio oferta, acesta si-a creat un panou portabil cu care a mers pe strazile Londrei.

Ideea i-a venit in urma unui pariu cu tatal sau, care a fost sceptic in privinta eficientei acestei abordari. Din fericire, David a impresionat un angajator pentru ca a gandit „outside-the-box” si a fost angajat intr-o agentie.

Acesta este David, purtand panoul publicitar in cauza:

Targetare prin AdWords

Alec Brownstein, un copywriter de 28 de ani, a avut o abordare diferita in obtinerea jobului pe care il dorea. Desi avea un job in publicitate la o agentie renumita, acesta voia o schimbare.

A obtinut-o selectand 5 directori de creatie pe care ii admira & pentru care voia sa lucreze si intocmind o campanie AdWords bazata pe numele lor.

De fiecare data cand cineva cauta numele acestora (inclusiv ei), primul anunt care aparea in rezultate era anuntul lui Alec:

In urmatoarele 2 luni, Brownstein a primit a fost contactat de 4 dintre cei 5 directori de creatie pe care i-a vizat. Dintre acestia, 2 i-au oferit un job.

Cand ne gandim ca intreaga campanie l-a costat doar 6 dolari, nu putem spune decat jos palaria.

Playlist-ul pe Spotify

Una dintre cele mai recente aplicari creative la un job in publicitate este cea facuta de Jessica Bain – o tanara din SUA.

Dorindu-si un job la compania Spotify, Jessica a dat la o parte CV-ul traditional si a creat un intreg site pentru anuntul la care a aplicat.

In cadrul sau, a creat un playlist relevant pozitiei pe care voia sa o ocupe si a scris un mesaj de impact, prin care a aratat ca este in cunostinta de cauza.

Jessica si-a postat site-ul printr-un mesaj pe Twitter pe care l-a adresat companei si dupa un scurt timp a primit vestea cea buna: a fost angajata.

—–

Observam ca pentru a obtine un job in publicitate, toti candidatii au folosit metode care au necesitat timp si efort suplimentar. Chiar si asa, toate au dat rezultate. Fiind ingenioase, au captat atentia angajatorilor si i-au facut sa asculte.

Intr-un domeniu creativ precum publicitatea, daca ar fi sa primesti link-ul catre un CV in forma unei piese rap sau unul pe o foaie A4, care dintre ele crezi ca te-ar surprinde sau chiar impresiona?

Daca vrei sa fii la curent cu lucrurile care se intampla in industrie si in agentia noastra, intra aici.

Despre Sergiu Foca

Junior la functie, dar senior in documentare si redactare, Foca studiaza si creeaza. Printre zeci de postari indraznete si articole pline de povete, Foca tot gaseste timp de-o gluma cu care sa ne bine dispuna.

    S-ar putea sa te intereseze si:

    Lasa-ne un comentariu

    Adresa ta de e-mail nu va fi publicata. Campurile cu * sunt obligatorii